Doi californieni au descoperit o comoară estimată la 10 mil. dolari, în timp ce își plimbau câinele

Doi californieni au descoperit o comoară estimată la 10 mil. dolari, în timp ce își plimbau câinele
Publicat: 26/02/2014, 11:14
Actualizat: 29/07/2014, 20:54

Doi soți din California, care își plimbau câinele pe proprietatea lor, au descoperit o comoară constând în monede din aur, estimată la peste 10 milioane de dolari, informează AFP.

Cuplul, care a dorit să își păstreze anonimatul, a remarcat o cutie din metal ruginit care ieșea parțial din pământ lângă un copac, a precizat într-un comunicat cabinetul numismatic Kagin’s, care oferă consultanță celor doi în privința vânzării monedelor, ce datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Cu ajutorul unui baston, ei au reușit să scoată cutia din pământ și au găsit în interiorul acesteia, amestecate cu pământ și pietre, „numeroase monede de 20 de dolari din aur”, se afirmă în același comunicat.

„S-au întors la fața locului și au găsit rămășițele unei alte cutii, îngropată ceva mai adânc. După mai multe astfel de curse (și cu ajutorul unui detector de metale), au dezgropat în final opt cutii pline cu peste 1.400 monede americane din aur, care sunt foarte rare”, a mai spus acesta.

Descoperirea este una excepțională, atât prin numărul monedelor, cât și prin faptul că acestea, „deși au stat îngropate peste 100 de ani (…), se află într-o stare de conservare impecabilă”, precizează cabinetul Kagin’s.

Dintre cele 1.400 de piese ale comorii, cel puțin 14 reprezintă cele mai frumoase exemplare descoperite vreodată pentru acest model. Una dintre ele, datând din 1866, este estimată la aproape 1 milion de dolari.

Monedele vor fi vândute în curând pe site-ul cabinetului Kagin’s și pe site-ul Amazon, precizează același comunicat.

Comoara a fost descoperită în regiunea californiană „Gold Country” („Țara aurului”), în jurul orașului Sacramento. În această regiune, prețiosul minereu a fost descoperit la mijlocul secolului al XIX-lea, declanșând apoi celebra „Goană după aur” (sau „Febra aurului”) din California.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Se introduce taxa de carbon. Cine este obligat să o plătească
Cea mai mare dilemă a șoferilor, la schimbarea anvelopelor. Sfatul experților
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Poluarea din New Delhi a depășit de 60 de ori limita de siguranță